Faptele vorbesc! Laurii se culeg!

Anul 2010 a fost pentru Studioul nostru un an productiv şi eficient, un an la sfârşitul căruia ai pentru ce face bilanţuri şi ai pentru ce te bucura.

Unul dintre cele mai importante evenimente din biografia WestVision este victoria pe care am obţinut-o la concursul „Wedding Video 2010”, un eveniment prin care am demonstrat că suntem buni şi ne facem bine lucrul.

Concursul a fost centrat pe câteva obiective care ne-au intrigat: dezvoltarea tradiţiei și a culturii filmului de nuntă; direcţionarea atenției către frumoasa orientare a filmării video; crearea unei uniuni a profesioniștilor pe teritoriul Republicii Moldova şi contribuția la creșterea nivelului de profesionalism în rîndul operatorilor și regizorilor de montaj.

Am aplicat la „Wedding Video 2010” alături de alte studiouri specializate în foto-video şi de alţi profesionişti în domeniu.

Echipa noastră a participat la toate cele trei nominalizări lansate în concurs A fost o mare fericire pentru noi să fim desemnaţi câştigători la toate nominalizările. O nouă victorie ce vorbeşte de la sine.


Share news: Super!

Загрузка комментариев...